Minunății transilvănene pe care trebuie să le vizitezi! Rezervația naturală de la Racoș

WOW!

Știu că totul prinde viață vara și mai știu că nu imi place să simt frigul năprasnic în călatoriile mele. Sfârșitul acesta de an a fost despre a-mi ieși din zona de confort și de a ignora semnalele care anterior mă țineau acasă la căldură sau mă duceau cu gândul către o insulă însorită. Cunoști sentimentul acela, în care te-ar tenta să pleci dar datele problemei nu prea te ajută si tot amâni pană când speri că va fi totul în favoarea ta. That never happends! So, stop overthinking! Ai și tu o grămadă de frici, impedimente și responsabilități care te țin pe loc, dar visătorul din tine nu îți dă pace? Te-aș sfătui să le pui în buzunarul de la spate și să pornești cu ele la drum!

Mă tot întrebam…Ce fel de călător pot fi iarna in țărișoara asta a noastră? Și mai ales în această iarnă pandemică? Nu cutreier munții și nici nu sunt împătimita pârtiilor de ski, nu imi plac locațiile suprapopulate și nici modul general în care se face turism pe la noi. Pot fi un mic explorator pe tărâm românesc, m-am gândit, și uite așa m-am hotărât să încep mica aventură prin Transilvania, în căutarea acelor locuri unde oamenii trăiesc din pasiunea lor, unde se simte veșnicie și autenticitate.

Drumul dus-întors de la Brașov către Praid Harghita, unde urma să locuiesc pentru 2 nopți cu Alexandra Calinoiu, partenera mea de drum, a scos în calea noastră câteva puncte turistice care m-au încântat cu adevărat, și în care mă voi întoarce pentru a le simți splendoarea pe timp de vară.

Primul ivit pe harta noastră a fost RACOȘ.

Pe drumul dinspre Brașov spre Sighișoara, te poți abate puțin de la traseu către Rezervația de la Racoș, care se intinde pe 1,10 hectare. Astfel, din drumul European 60 virați pe DJ131C, înainte de Rupea Gară. Waze-ul vă poartă într-acolo negreșit, chiar până în parcarea de unde poți porni către cele 3 puncte de interes.

Nu citisem mai nimic despre cele 3 minuni naturale de la Racoș : Vulcanul stins, Lacul de smarald și Coloanele de bazalt m-au încantat de-a dreptul, neștiind la ce să mă aștept. A fost printre puținele dăți când am ajuns undeva fără să mă documentez înainte sau fără măcar să-mi fi povestit cineva, așa că uimirea a fost maximă în cel mai bun sens. Și așa am descoperit că în Transilvania sălăsluiește o arie naturală protejată la nivel național, a cărei frumusețe este mult prea puțin mediatizată. Unde mai pui că în doar câteva ore poți bifa aceste 3 puncte turistice care iți vor încânta privirea și de unde te vei întoarce cu poze senzaționale.

Tot la Racoș este musai să dai o fugă până la Castelul Bethleen, construcție medievală cu farmec aparte, realizată din piatră ponce, despre care am mai scris AICI.

Lacul de smarald sau Lacul Brazi, cum i se mai spune, a fost primul către care ne-am îndreptat, fără vreun interes aparte, ci din clară nimereală. Lacul este cea mai noua formațiune din categoria celor 3 de la Racoș și a apărut în interiorul fostei cariere de la Brazi unde se exploatau rocile bazaltice în trecut. Impresionant tocmai prin culoarea lui, un verde aprins care în bătaia razelor solare se transformă în cel mai frumos turcoaz, lacul devine oază de relaxare pe timp de vară, într-un cadru vegetal desăvârșit.

Coloanele de bazalt se regăsesc în aceeași zonă, la 5 minute de mers pe jos dinspre Lacul de Smarald. Le-am intâlnit, evident, tot din nimereală. Nu știu dacă era emoția primei opriri din traseu sau a primei aventuri de călător alături de Alexandra, dar mă simțeam exact ca un mic explorator pe meleaguri nemaiîntâlnite. Formațiunile măsoară înălțimi intre 10 și 15 metri și au apărut în urma răcirii lavei vulcanice.

Vulcanul stins de la Racoș a fost ultima oprire dintre cele 3 atracții, dar cea mai impresionantă dintre ele. Aici am poposit cel mai mult timp, neputând sa ne desprindem privirea de la imaginile care se desfășurau imprejur, uimite de contrastul de culori și de formele de relief rezultate în urma activității vulcanice. Chiar nu mai văzusem așa ceva! A fost WOW cu toată sinceritatea. Mă întrebam pe ce planetă am aterizat sau în ce film joc și mai ales de ce mi-a trebuit atâta timp să descopăr minunea asta. Nu este exagerare. La un simplu Google search, pozele vorbesc de la sine și dacă vrei să fii cu adevărat surprins, fă o vizită la Racoș să te convingi cu ochii tăi! Vei simți și tu frustrare, ca și mine, realizând că nu poți cuprinde in fotografii frumusețea din fața ochilor.

Zona Racoș este demna de scenarii din film, o lecție de geologie, un loc numai bun pentru explorare sau prilej pentru o după-amiază de relaxare. Merită notat in carnețelul tău de călătorii pe teritoriul României, dacă nu ai făcut asta încă.

Spor la explorat!

Share